Dragi arădeni, așadar, mult așteptata clipă a sosit! Am dat startul unei competiții sportive ieșită puțin din tiparul tradițional. Nu am jucat nici, de toată lumea cunoscutul, fotbal, nici handbal, baschet sau volei, așa cum mulți își imaginau la început. Am practicat sportul sub o formă mai plăcută și ce este mai important, lumea s-a și distrat, având în vedere că probele de concurs au fost selectate în așa fel încât să fie nevoie de mai multe calități din partea concurenților pentru a duce la bun sfârșit concursul. Concurenții, 4 elevi de ciclul primar, 4 elevi de ciclul gimnazial, 2 părinți și 2 profesori, au căutat * comoara*, scufundându-se după bilele colorate de pe fundul bazinului, au vâslit în bărcuțele gomflabile, au transportat felinarul, au înotat cu colacul, au aruncat din apă la țintă și au modelat, în apă, o floare, cu cercuri și mingi, lucru care în cele din urmă s-a dovedit a nu fi tocmai ușor. A fost un concurs pe cinste, școlile participante întrecâdu-se între ele și la nivelul tribunei unde galeriile, în anumite momente au creat un vacarm de nedescris.
Cele 8 echipe înscrise în competiție s-au întrecut pe sine prin coloratura dată galeriilor, galerii care vor avea un rol important la următoarea etapă a concursului, etapa de voluntariat. Etapa de voluntariat se desfășoară din data de, 3 aprilie și are ca scop angrenarea în crosul de la 1 Mai, de pe ștrand, a unui număr cât mai mare de arădeni.
La prima ediţie s-au înscris 8 instituţii şcolare împărţite în 2 grupe: Liceul Pedagogic “Dimitrie Ţichindeal”, Liceul Teoretic “Vasile Goldiş”, Şcoala Generală “Aurel Vlaicu”, Şcoala Generală Nr. 5 (grupa A), Şcoala Generală “Avram Iancu”, Liceul Teoretic “Adam Muller Guttenbrunn”, Colegiul Naţional “Elena Ghiba Birta” şi Grup Şcolar “Csiky Gergely” (grupa B).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu